Omul „de la țară” sau sistemul care l-a lăsat fără unelte

Dacă și voi sunteți ca mine probabil aveți tot felul de întrebări din categoria — „oare de ce e așa?”.

Însă, în spatele unei astfel de întrebări de cele mai multe ori stă o afirmație, credință, preconcepție — cum vreți să-i spuneți.

Una din ele, care mă măcina de ceva vreme suna cam așa:

Oamenii mai profund religioși, „de la țară”, cei analfabeți funcțional votează în mod tradițional cu partide populiste, cred în cristale magice și pun botul mai ușor la conspirații.

Sună… parcă logic, nu?

La prima vedere par afirmații pertinente, dacă nu ar conține deja niște concluzii, un verdict, o etichetă.

Ei bine, este doar un overlap de date care chiar dacă sună bine pentru o discuție la bere, nu înseamnă că e și adevărat.

Sigur, am putea face asocieri de dragul unor argumente doar ca să demonstrăm ceva (că ne plac al naibii de mult polemicile). De exemplu: Unde nu există corporații se plantează mai mulți cartofi… dar asta nu demonstrează nimic.

E doar o relație întâmplătoare. Nu putem trata aceste lucruri în termeni absoluți. Aproape întotdeauna vorbim de nuanțe acolo unde nu e vorba de științe exacte — nu de negru sau alb.

---

Acesta e primul articol pe care îl scriu pe reframed. Iar rolul reframed.ro, ca proiect editorial este acela de a lumina un subiect din mai multe unghiuri. De a pune date lângă afirmații.

Așa că astăzi explorăm această etichetă tot mai des fluturată în spațiul public.

Și… sincer: datele care se suprapun nu duc la concluziile la care ne-am aștepta.

Educația

Tindem să credem că cei care trăiesc la sat au mai greu acces la educație, deci în același timp sunt mai needucați. Implicit — dacă trăiești la oraș ești mai educat, nu?

Datele ne contrazic. Conform PISA 2022, raportat de OCDE:

• 42% este media națională a elevilor de 15 ani sub pragul minim la citire*SursăPISA 2022, Raportul național (pp. 10, 38). 58% dintre elevii români ating nivelul 2, față de 74% media OCDE (country note OCDE România, p. 3).. E o medie măsurată și la oraș, și la sat.
• PISA 2022 arată că există un decalaj socio-economic de 132 pct*SursăRaportul național PISA 2022: 132 pct și 93 media OCDE (pp. 11, 117); 120 fete / 127 băieți la lectură = quartila superioară vs inferioară a indicelui socio-economic ESCS (p. 43; Figura 2.11, p. 45; definiția quartilelor, p. 65). la matematică (vs 93 media OCDE) și 120 pct la fete / 127 pct la băieți la lectură.

Ok, pe românește?

Decalajul socio-economic la care se referă OCDE, care rezultă din testele PISA 2022 înseamnă:

Copiii din familiile cu mai multe resurse obțin punctaje mai mari față de cei din familii cu resurse mai puține. Cu 132 mai multe puncte la teste de matematică și în jur de 120 mai multe la lectură.

Vorbim pur și simplu de copii avantajați vs copii dezavantajați. Adică cei care au părinți cu un nivel de educație mai ridicat, meserii și implicit salarii mai bune, cărți în casă — deci condiții, obțin un punctaj mai mare.

Da, există o diferență de mediu — 93 de puncte la lectură*Sursă93 pct urban–rural la lectură: Raportul național PISA 2022, p. 48., între urban și rural, însă cea de resurse e mai mare. Geografia contează, dar resursele contează mai mult.

Cum se traduce asta?

20 de puncte înseamnă un an de școală*Sursăconversia 20 pct ≈ 1 an de școlaritate: Avvisati & Givord 2021, citată în Raportul național la p. 37. conform raportului PISA.

Adică o diferență de aproximativ 6,5 ani (cele 132 puncte) între copiii de aceeași vârstă, din aceeași țară.

Cu alte cuvinte, harta care desparte cel mai adânc copiii României nu e cea cu sate și orașe. Este cea a copiilor care au acasă un raft de cărți, părinți preocupați de educație, cu meserii bune. Iar pe această hartă, satul poate fi și vecinul de la etajul 3, din blocul în care locuiești tu în inima capitalei sau a unui oraș mare, dezvoltat.

Alte date relevante:

• 1 din 5 adulți români (20,1%) este sub Nivelul 1 la literație, conform studiului EduCAd făcut pentru Ministerul Educației. Dacă adăugăm și zona de risc, ajungem aproape la 1 din 3 (37,1%). Media internațională pentru pragul strict: 8,9%. Suntem la mai mult decât dublu.

Înainte era mai bine. Oare?

În 1930 vorbeam despre analfabetism absolut, astăzi despre analfabetism funcțional.

Parcă sună mai bine, nu?

Problema cu studiile istorice

Din păcate e foarte greu, spre imposibil să ne uităm la o evoluție a cifrelor. Asta pentru că nu există de-a lungul ultimilor 100 de ani un model de măsură care să se uite la aceleași lucruri de 2 ori într-un secol. De asemenea, în perioada 1899–2021 avem recensăminte, care sunt declarative. La 1930, capul familiei declara pentru fiecare membru dacă „știe carte*Sursăinstrucțiunea oficială a recensământului din 1930: Recensământul general al populației României, Vol. III („Știința de carte”), p. IX — dspace.bcucluj.ro.”, iar cine știa doar să se iscălească era trecut la nu. Nimeni nu era pus să citească ceva, era doar întrebat dacă poate. Abia din 2018 se fac teste.

Nici măcar ultimele două recensăminte nu folosesc aceeași bază de vârstă: 2011 raportează la populația de peste 10 ani, 2021 la cea de peste 14.

Și mai aproape de noi, despre cât de mult măsoară instrumentul în loc de realitate: în 2011, când în sălile de Bac au apărut camerele de supraveghere, promovabilitatea s-a prăbușit de la 69,3% la 45,7%*SursăȘcoala9/DoR, „Bacalaureatul în cifre”: 69,3% (2010) → 45,73% (2011, primul an cu camere); seria oficială completă și la HotNews (2012: 44,3% — al doilea an confirmă nivelul). https://www.dor.ro/bacalaureatulincifre/.

Datele istorice

Cititul — Știutori de carte*Sursă1899/1912/1930: Recensământul 1930, Vol. III, TAB. I și III; 2002 și 2011: rezultatele definitive INS (245.400 analfabeți în 2011; ~508.000 în 2002 — înjumătățire într-un deceniu), preluate de HotNews/România Liberă; 2021: INS, RPL 2021. (declarativ, recensăminte):

• 1899: 22,0% (Vechiul Regat)
• 1912: 39,3% (Vechiul Regat)
• 1930: 57,1% (România Mare; 42,9% neștiutori)
• 2002: ~508.000 analfabeți (INS)
• 2011: 98,6% (245.400 analfabeți, din populația 10+, INS)
• 2021: 99,2% (0,8% din 14+)

Deci pare că statul a câștigat lupta pe care și-a propus-o.

Înțelegerea (testat, abia din 2018):

• 2018: 41% sub nivelul 2 (elevi, PISA)
• 2022: 42% (elevi, PISA)
• 2023: 20,1% sub Nivelul 1 (adulți, EduCAd)

Prima dată când în România se testează în loc să se întrebe, rezultatul e 42%.

Dacă e să ne uităm în retrospectivă:

Înainte de 1900:

La 1899, în Vechiul Regat, doar 22% dintre oameni „știau carte”. Până la 1912 procentul aproape se dublase: 39,3%, dar tot vorbim despre o țară în care șase oameni din zece nu puteau citi o pagină de ziar. De aici am pornit, cel puțin din ce am găsit.

Interbelic:

Harta din 1930 arată ceva ciudat: satul din Banat*SursăRecensământul 1930, Vol. III, TAB. VI, p. XIV (știutori de carte pe provincii și medii). (68,6% știutori) stătea mai bine decât orașul din Basarabia (62,7%) și la egalitate cu orașul din Oltenia. Aceiași țărani, aceeași agricultură, alt stat în spate: Banatul, Transilvania și Bucovina trecuseră prin administrația habsburgică, cu școală obligatorie impusă mai devreme.

Harta analfabetismului nu compara țărani cu orășeni, compara state care construiseră școli cu state care nu. Și încă un detaliu: între 1912 și 1930, satele recuperau accelerat*Sursărural 32,6% (1912) → 49,3% (1930); urban 65,9% → 75,4% — Recensământul 1930, Vol. III, TAB. III., în timp ce orașele aproape stagnau. Problema nu era că satul nu putea învăța. Era că nimeni nu construise unde să învețe.

Comunismul:

Regimul a triplat volumul. Între 1956 și 1992, numărul total de ani de educație al țării aproape s-a triplat. Dar distanța dintre sat și oraș, măsurată în ani de școală pe cap de locuitor, a crescut: de la 0,6 la 1,6 ani. Cum e posibil? Diploma funcționa ca bilet de plecare: cine învăța, pleca la oraș și nu se mai întorcea. În 1992, după patru decenii de „egalizare”, doar 9% dintre absolvenții de facultate mai erau în rural. E drept, între timp și ponderea populației rurale se înjumătățise, prin urbanizare forțată.

Educația la sat n-a produs un sat educat, ci a dus în mod natural la plecarea din sat*SursăVlad Pașca, Anuarul IICCMER, vol. IX: stocul de educație (tab. 2, p. 185); ani de școală pe locuitor 0,6 → 1,6 (tab. 7, p. 192); 9% pondere rural în absolvenții de superior, 1992 (tab. 4, p. 190); mecanismul plecării (p. 192)..

Nu este doar despre educație

Am aflat că geografia nu este personajul negativ și nici în rolul principal. Da, contează, dar aparent: nu destul.

Mai există o serie de elemente care influențează modul în care ne raportăm la politică, conspirații, cum reacționăm la propagandă.

Am dat de 2 cercetători care au studiat recent fenomenul prin 3 studii. Primele două sunt ale lui van Prooijen*Sursăvan Prooijen (2017), „Why Education Predicts Decreased Belief in Conspiracy Theories”, Applied Cognitive Psychology, doi:10.1002/acp.3301, în 2017 și încă unul: Ballová Mikušková*SursăBallová Mikušková (2023), „Education and conspiracy beliefs: A replication of van Prooijen (2017)”, Applied Cognitive Psychology 37(1), 174–188 — https://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/acp.4037, care a replicat ce a făcut van Prooijen în 2023. Sunt studii făcute în Europa, deci nu reprezintă o poză globală. Au identificat 2 elemente importante:

Dacă sunteți interesați cum s-a desfășurat studiul, aveți aici câteva rânduri.

Primul: Sentimentul de neputință. Ideea aceasta se referă la sentimentul că ceea ce faci tu nu are un impact în societate. Este legată și de încrederea pe care oamenii o acordă instituțiilor statului.

Ca să ne uităm totuși și la date mai aproape de noi: Conform unui studiu INSCOP*SursăBarometrul Informat.ro–INSCOP Research, ediția a VII-a, ianuarie 2026 (n=1.100, ±3%). românii au un grad de încredere de 11,9% în parlament, 18,4% în guvern și la polul opus cu 63,9% grad de încredere stă biserica. Tot din același studiu: Armata 61,8%, Poliția 50%, Președinția 27,9%, Justiția 25,4%.

„Noi suntem mici, jocurile se fac acolo sus” — sună cunoscut?

De asemenea, o știți pe aia cu „Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar lăsa să votăm.”? E atribuit în mod constant fie lui Mark Twain, mai nou și lui Arghezi.

Și da, e fake*SursăSnopes: Twain nu a spus-o; prima apariție documentată: The Lowell Sun, septembrie 1976 (Robert S. Borden). Arghezi a murit în 1967 — cu nouă ani înainte de prima atestare., dar aparent gâdilă urechile oamenilor la fiecare alegeri…

Al doilea element identificat de van Prooijen este legat de atracția față de soluțiile simple, imediate, explicațiile simple.

Pe scurt: cea mai la îndemână concluzie, inclusiv pe baza unei gândiri analitice: să pui cap la cap elemente simple. E foarte ușor să tragi o concluzie fără gândire critică: uite, are sens, it just fits.

Din același motiv pentru care poți spune că marea îți generează indigestie: am ajuns la mare de 3 zile și de atunci vomit. Bun, dar în același timp de 3 zile bei bere și mănânci doar mici și porumb.

Mai este un al 3-lea element, găsit în primul studiu al lui van Prooijen, dar neconfirmat nici în al doilea studiu al aceleiași lucrări, nici în replicarea din Slovacia: Clasa socială subiectivă — unde te plasezi tu pe scara socială, nu unde te plasează venitul.

Mecanismul e legat de faptul că educația te crește în percepția despre tine, iar cine se vede în grupul care are un cuvânt de spus e mai puțin înclinat să creadă că forțe ascunse conduc totul. Invers: dacă te vezi jos de tot, „puteri secrete decid” devine adevăr pentru tine.

Așadar, educația, sau mai degrabă lipsa ei, nu e singurul element care favorizează credința în conspirații. Primul element e despre poziția din care privești lumea, nu despre inteligență. Al doilea, despre cum scurtăm drumul spre o concluzie când nu avem timp sau miză.

Ce ar mai fi de menționat aici e și paternalismul: ideea de a spune: „săracii, uită-te la ei, sunt manipulați!”. Nu, nu are sens să ne urcăm pe piedestal, să ne bem matcha latte-ul și să zicem: ăia sunt manipulați! Săracii…

48,1% dintre români*SursăINSCOP pentru News.ro, 19–27 iunie 2024 (n=1.100, ±2,95%); formularea exactă: „De obicei, politicienii nu ne spun adevăratele motive din spatele deciziilor lor”; 48,1% = acord total (7 pe scala 1–7). sunt de acord total cu „politicienii nu ne spun adevăratele motive”, iar profilul e educație medie sau superioară. 48,1% trag o concluzie rezonabilă pe baza a ceea ce au ca informație, pe ce pot discerne cu instrumentele pe care le au și în condițiile socio-economice de mai sus — încredere, soluții simple, neputință. Practic: lucrează cu resursele pe care le au la dispoziție.

Și totuși, dacă uneltele sunt necesare — cine ar trebui, sau ar fi trebuit, să ni le dea?

Evident: școala. Mediul care ar trebui să ne pregătească, care ar trebui să pună bazele gândirii critice.

Doar că școala românească, în momentul în care a ajuns la toată lumea n-a fost gândită să dea elevilor instrumente. În 1948 statul rezolva analfabetismul cu o mână și confisca gândirea critică cu cealaltă.

A existat decretul 175*SursăDecretul 175/1948, text integral pe lege5.ro., care a adus manualul unic și rusa obligatorie din clasa a IV-a. La acea vreme în doar trei ani au fost tipărite 590 de manuale noi, în aproape 28 de milioane de exemplare.

Istoria se învăța din manualul lui Roller*SursăRaportul Tismăneanu: 590 de manuale în tiraj de aproape 28.000.000 de exemplare (zona notei 85), Roller — „principalul autor al unui manual școlar pentru licee care a servit, până la moartea lui Stalin, drept versiunea definitivă, incontestabilă” (zona notei 47). — versiunea „definitivă, incontestabilă” a trecutului, cum o descrie Raportul Tismăneanu*Raportul TismăneanuAcesta a fost raportul oficial al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, coordonat de politologul Vladimir Tismăneanu, pe baza căruia președinția a condamnat oficial comunismul în 2006..

La prima vedere, inițiativa de alfabetizare suna bine: „omul care nu știe carte se află în afara politicii”. Doar că materiile care ar fi trebuit să ne învețe să cântărim, nu doar să primim informație au dispărut din programă*Sursăcitatul manifestului: potrivit Radio România Internațional (Steliu Lambru, Pro Memoria, 16 martie 2020). Raportul Tismăneanu, care citează chiar istoriografia oficială a regimului („Subapreciindu-se ramuri importante de învățământ, au fost eliminate din pregătire obiecte ca: limba latină, teoria literaturii, sociologia, psihologia, logica, geologia” — zona notei 86).: logica, sociologia, psihologia, latina, teoria literaturii.

Dintre toți cei care au trăit în regimul comunist 25% și-ar dori astăzi un regim totalitar. Iar dintre tinerii care nu l-au trăit deloc… 41% (GLOBSEC Trends 2024*SursăGLOBSEC, „Public Attitudes in Romania: Staying in the West with Some Doubts” (raport de țară, oct. 2024), citat exact: „41% of 18-34-year-olds said that a totalitarian regime without regular elections would be good for their country, while only 25% of people older than 55 agreed.” Total România: 36%. globsec.org/sites/default/files/2024-10/Public Attitudes in Romania.pdf.). Putem concluziona că memoria protejează, absența ei nu, iar lipsa uneltelor din învățământ întărește asta.

Iar urmările se văd și astăzi. Nu poți repara o societate prin pansamente.

Avem logică, sociologie, educație civică în programă. Dar uitați-vă cum sunt așezate: la o oră pe săptămână, metodologia ministerului spune negru pe alb, încă din 2005, că din aceste discipline „nu se pot constitui catedre*SursăMetodologia mișcării personalului didactic, OMEdC 5441/2005 (art. despre disciplinele socio-umane: logică și argumentare, psihologie, sociologie, cultură civică, filosofie — „nu se pot constitui catedre dintr-o singură disciplină”): https://legislatie.just.ro/public/DetaliiDocument/66464; regulă reconfirmată în metodologiile în vigoare: OME 7495 (2025–2026) și Ordinul 6.695/2025 (2026–2027) — titularii „aflați în imposibilitatea constituirii catedrelor cu ore în specialitate” completează din disciplinele vecine.”, regulă păstrată, în alte cuvinte, și în metodologia de azi.

Acestea intră în norma profesorilor de istorie, filosofie, drept sau alte aproape douăzeci de specializări. Par mai degrabă niște materii aruncate acolo pentru profesorii care trebuie să își întregească norma. Pare că sistemul e construit în așa fel încât materii dedicate dezvoltării gândirii critice nu există.

Doar 1 din 5 elevi poate interpreta o soluție matematică într-o situație reală.

43,6%*SursăPISA 2022, Volume V, Table V.4, p. 33 (România 43,6 / media OCDE 51,0); confirmată în Executive Summary, p. 25. spun că pot evalua ușor calitatea informației online (față de 51% media OCDE). Atenție, spun, deci declarativ. Cifra vine dintr-un chestionar de auto-evaluare din interiorul PISA. Elevii care tocmai au fost testați la citire declară în chestionar cât de ușor evaluează informația online. Ironia reală e fină… pentru că asta e o cifră de auto-percepție: 43,6% se cred buni la evaluat informația, în aceeași țară în care 42% nu trec pragul minim la citit.

Deci cu aceste unelte ruginite ne-am așezat cu toții în fața internetului. Ce putea să iasă?

A ieșit exact ce măsoară sondajele: o țară în care 61,4% dintre oameni cred că puteri externe controlează în secret deciziile importante (INSCOP, oct. 2025).

5G, aselenizarea și plantele care vindecă mai bine decât oncologia

Spuneam mai sus că 61,4% dintre români*SursăINSCOP, „România între magie și ezoterie”, 6–10 oct. 2025 (n=1.100, ±2,95%): 61,4%. cred că România e o țară în care puteri externe controlează în secret deciziile importante. Auzim des de Oculta Mondială, Noua Ordine Mondială, Soros, etc. Sunt vânturate în aproape toate campaniile politice cu iz populist.

Deci putem spune clar că vorbim despre majoritate. Și nu, ideea de a ne urca iar pe piedestal și să zicem că „sunt proști” nu oferă o explicație. Mai ales că dacă ne uităm cu atenție nu vorbim doar despre oameni cu 8 clase.

Explicația din cercetare e un pic mai incomodă decât ne-ar plăcea să recunoaștem: conspirațiile nu sunt erori de gândire, sunt răspunsuri la nevoi.

Psihologii care studiază fenomenul*Sursăcele trei nevoi (epistemice, existențiale, sociale): Douglas, Sutton & Cichocka (2017), „The Psychology of Conspiracy Theories”, Current Directions in Psychological Science. numără trei:

• Nevoia de a înțelege o lume haotică. O poveste care are și un vinovat e mai ușor de acceptat decât un întreg sistem cu o mie de variabile.
• Nevoia de a te simți în control. Același lucru cu neputința despre care vorbeam un pic mai sus.
• Nevoia de a-ți proteja grupul și imaginea de sine. Pe ideea de: noi suntem cei care văd adevărul, ceilalți dorm în papuci.

O conspirație care funcționează le folosește pe toate trei. Ați observat, bănuiesc, că în cele 3 nu e nicio mențiune despre date. De asta o conspirație nu moare atât de ușor, pentru că nu a fost vorba niciodată despre a căuta sau interpreta date, ci despre a satisface niște nevoi.

În ceea ce privește modul în care se răspândesc conspirațiile… nu cred că mai are sens să batem câmpii foarte mult. Putem ușor să presupunem că se răspândesc acolo unde cineva are resursele financiare necesare să le propage. Social Media, TV, delegații prin țară, you name it.

Instinctul ne spune că dezinformarea funcționează ca o ploaie, iar educația și resursele ca o umbrelă. Se udă leoarcă cine nu le are.

Un studiu publicat în 2024*SursăBudak, Nyhan, Rothschild, Thorson & Watts (2024), „Misunderstanding the harms of online misinformation”, Nature 630. în Nature arată că expunerea reală la conținut fals e mică pentru majoritatea oamenilor. E mai degrabă concentrată pe o minoritate care îl caută activ.

Algoritmul practic servește o sete de otravă deja existentă. E eficient pentru că odată ce este identificată bula la care informațiile de acest fel prind, ea crește.

Iar despre distribuire, un studiu*SursăGuess, Nagler & Tucker 2019 — „Less than you think: Prevalence and predictors of fake news dissemination on Facebook”, publicat în Science Advances (https://www.science.org/doi/10.1126/sciadv.aau4586) pe datele Facebook din alegerile americane din 2016 spune același lucru din alt unghi: marea majoritate n-a distribuit nimic fals. Un număr relativ mic de oameni au produs aproape tot volumul.

Întrebarea corectă însă nu e „cum ajunge conspirația la oameni”. Ci mai degrabă „de ce o cer unii oameni” sau „de ce le este sete de conspirații”.

Răspunsul e simplu. Cele 3 nevoi de mai sus: Nevoia de a înțelege o lume haotică, de a te simți în control și de a proteja grupul și imaginea de sine.

O conspirație se răspândește nu pentru că e împinsă tare, ci pentru că se potrivește cu audiența. Dă sens, dă control, te ajută să simți că faci parte dintr-un grup, o tabără.

Iar în toată povestea asta campaniile politice de zeci de milioane de euro, televiziunile plătite, conturile coordonate care împing un anumit topic sau un candidat vin doar on top. Nu sunt cauza. Sunt elementul care amplifică o cerere deja existentă.

Aproape că te uiți la asta și zici „ce strategie genială”, dacă nu ar fi cu un scop atât de imoral.

Și o chestie care mi-a atras atenția și mi se pare aproape amuzantă în acest context: 54,5% dintre români*SursăBarometrul Informat.ro–INSCOP, ediția a XII-a, 2–8 iunie 2026 (n=1.100, ±3%). Atenție la formularea exactă a itemului: „…atunci când apar știri despre securitate sau război”. sunt siguri că ei, personal, disting știrile reale de cele false — în contextul temelor ca securitate sau război. Întrebați dacă oamenii în general pot distinge știrile reale de cele false, doar 24% cred că da, iar 66,7% cred că nu. Adică fiecare e convins că manipulații sunt ceilalți.

Și mai e ceva de menționat: Ideea de a crede în conspirații nu e un efect singular.

Când afirmația se poate verifica, educația contează foarte mult:

37% dintre românii cu școală primară cred că medicina alternativă bate medicina modernă; dintre cei cu facultate, doar 8%.

Dar când afirmația e despre intențiile puterii, gradientul se inversează: cu „politicienii nu ne spun adevăratele motive” sunt total de acord 37% dintre cei cu educație primară și 53% dintre cei cu facultate.

Cu cât mai multă școală, cu atât mai convins. Absurd?

Nu: afirmația nu se poate verifica și nici măcar nu e neapărat falsă. Iar aceiași oameni educați cred mai puțin în ideea cu „organizații secrete conduc deciziile”: 36%, sub cei cu educație primară (44%). Nu-s nici creduli, nici imuni. Discriminează.

Cine votează populist, până la urmă?

Mesajele populiste nu vând 5G, cipuri sau mătrăgună care tonifiază corpul. Alea sunt niște zgomot de fundal deja.

Tema e aproape mereu aceeași. Comparații cu „ceilalți” și „ăia ascund adevărul, noi vi-l spunem”.

E un soi de argument al comunității, unde inițial se aduce totul la un nivel de relatability prin „suntem săraci, uite cât de prost o ducem”.

Populismul vorbește o limbă pe care deja toată țara o știe ca pe Tatăl nostru. Crește pe neputință, neîncredere în clasa politică actuală, așa numitul „sistem putred”, concluzia cea mai la îndemână, apropo de simplificare.

Și totuși ca să închidem întreaga epopee: nu există nicio măsurătoare ce leagă competența de citire de votul populist la aceleași persoane.

Nimeni nu i-a testat pe cei slabi la citit și apoi s-a uitat în urna lor. „Analfabeții i-au adus la putere” nu e o concluzie din date. E fix ce am numit la început: un overlap care sună bine la bere.

Ce contează e un cumul de factori. Șansa de a fi parte dintr-o familie care are resurse, modul în care ajungi să te raportezi la societatea din care faci parte.

Ce e îngrijorător e când toate aceste lucruri produc efecte dincolo de invitați la podcasturi, pseudo știință aruncată random pe net și uleiuri esențiale care fac gaură în portofel.

Vă las cu un eveniment recent, apărut chiar la aproximativ două săptămâni după ce am început să mă documentez pentru acest articol:

Pe 8 august 2026, în Recea-Cristur, Cluj, un echipaj de ambulanță a fost atacat*SursăProTV, Digi24, spotmedia, ziare.com — august 2026. cu bâte și pietre. Pe TikTok circulase zvonul cu „ambulanța neagră care fură copii”. Șoferul s-a ales cu o rană la cornee — vreo trei luni de recuperare. Cei trei reținuți au 18, 22 și 24 de ani. Nu bătrâni fără școală, dintr-un sat uitat.

Legenda în sine e veche de decenii. „Duba neagră” care fură copii sau oameni pentru organe circulă în folclorul urban est-european de dinainte de internet, iar alte variante ale acesteia: „salvarea care fură copii”, „mașina neagră” apar documentate în Europa de Est încă din perioada comunistă.

Ne întoarcem la eticheta de la început: omul religios, „de la țară”, analfabet funcțional, care pune botul și votează populist. E o concluzie simplă, ușor de tras, la îndemână. Nimic mai mult. Dar greșită.

Așadar… Omul „de la țară” și sistemul care l-a lăsat fără unelte nu e un crescător de oi. Poate fi vecinul de la etajul 3, lipit de televizor, care a citit etichete de pe șampon în loc de un roman. Un om care acționează așa cum o face pentru că nu a avut… educație, resurse, unelte.

Dacă ți-a plăcut ce ai citit mă ajută, înainte de orice: un feedback.

Dacă ai timp și vrei să primești un email scurt, lunar cu ceea ce scriu pe Reframed.ro abonează-te mai jos.